Leapşa.

1.În ce animal ai vrea să te reîncarnezi ?
În ce animal aş vrea ?! păi…probabil mi-aş alege să fiu un căţeluş super drăguţ,sau poate mi-aş dori să fiu un suflet libertin,o vieţuitoare liberă…
2.Ce ţi-ar lipsi cel mai mult în viaţă ?
Cu siguranţă părinţii..sunt cei mai importanţi pentru mine.Şi poate persoanele apropiate.
3.Ce apreciezi cel mai mult la o persoană ?
Un caracter pozitiv,o personalitate bună…să fie om.
4.Care-i culoarea preferată pentru haine ?
Movul,negrul şi albul. Poate şi altele,cine ştie ?!
5.Trei cuvinte care te definesc ca persoană ?
Numai trei cuvinte ? Păi aş zice prietenoasă,calmă,înţelegătoate.(şi uneori încăpăţânată)
6. O călătorie pe care ai vrea să o faci şi o ţară pe care ai vrea să o vizitezi?
Aş vrea să merg în Franţa,la Paris.Sau poate în Turcia.Sau din nou în Grecia.
7.Citatul/zicala preferată.
Nu ştiu exact.
8.Ce ţi-ar plăcea cel mai mult să faci ?
Cred că mi-ar plăcea să fiu la un party o zi întreagă cu toţi prietenii.
9.Dacă nu ai face ceea ce faci în fiecare zi,cu ce altceva ţi-ai dori să-ţi umpli timpul ?
Cu uitatul la DVD-uri,cu cititul unor cărţi interesante sau diferite activităţi noi.
10.Care e cea mai mare extravaganţă a ta ?
Dacă e vorba de ce am făcut,aş zice toate nebuniile cu prietenii.Dacă e vorba de ce aş face cred că ar fi să fac orice îmi trece prin cap.
11.Ce îţi place să faci atât de mult,încât ai plăti pentru asta ?
Cred că aş plăti pentru o şedinţă de foto inedită (nu ca model,ci pur şi simplu poze realizate de un profesionist.).Sau cred că aş plăti ori să mi se redecoreze camera,ori să îmi picteze camera.Un apus de soar ear fi excellent :D.
12.Dacă ai afla astăzi că mai ai de trăit exact 5 ani,ce ai face începând de mâine ?
Aş prefera să nu aflu,pentru că altfel mi-aş dori să termin liceul mai repede şi să intru la facultatea care mi-o doresc.Asta ar fi imposibil într-un timp aşa de scurt,nu ?
13.Dacă ai câştiga un million de euro neimpozabil,ai continua să faci ce faci acum ?
Da,normal.Numai că viaţa ar arăta cu totul diferit.
14.Peste 15 ani,ce ai vrea să scrie pe prima pagină despre tine,în cel mai important ziar din ţară ? Care ar fi titlul articolului ?
Aş prefera să nu apară nici un articol.Dar dacă nu pot evita asta ar trebui să scrie “A reuşit tot ce şi-a propus !’’ E bine :-s ?
15.Ce vrei să spună prietenii tăi despre tine la ceremonia ta funerară ?
Adică la înmormântare nu ? Păi ar fi interesant să spună :’’Fără ea nun e-am fi distrat la fel.’’
16.Dar pe piatra ta funerară ce vrei să scrie despre tine ?
Pe cruce ? O nu..nimic ! :D
17.Când erai mică ce le răspundeai celor mari la întrebarea : Tu ce vrei să te faci când vei fi mare ?
Visul oricărui copil : DOCTOR.
Crezi că mai ţin minte ?!
18. Ce ai face dacă ai ştii absolut sigur, dincolo de orice dubiu, că este imposibil să eşuezi?
Merg înainte.
19. Ce ai vrea să le spună copiii tăi nepoţilor tăi despre tine?
Nu ştiu.Că am fost o mamă bună şi că i-am învăţat numai lucruri bune pe care,şi ei,la rândul lor,le vor spune copiilor lor.
20. Dacă ai putea acum să te proiectezi în viitor, în ultima zi a vieţii tale ş să îţi iei un interviu, care sunt trei întrebări pe care ţi le-ai adresa?
Ai făcut tot ce ţi-ai dorit ?
Eşti mulţumită de tot ceea ce ai lăsat în urmă ?
Ţi-ai fi dorit o viaţă diferită ?

Mulţumiri.

Pentru @ raza de soare care este mereu alături de mine,pentru că e mereu prezentă pe blog-ul meu,pentru că mereu aşteaptă cu drag continuările poveştilor mele.Mulţumesc raza mea de soare pentru premiul acordat pe blog-ul tau.

P.S.:Mulţumesc tuturor,nu numai razei de soare,care sunt alături de mine şi îmi apreciază toate creaţiile de pe blog.Mulţumesc BoObOo,prietena mea dragă,să ştii că nut e-am uitat şi n-o să te uit niciodată,mulţumesc şi lu` Dennu,prietena mea cea mai bună cu care împărtăşesc tot ce e posibil,mulţumesc.

Poveste (VI)

,,De ce ?’’
Cu întrebarea asta stătea în fiecare secundă în minte.Nu ştia de ce.Nu ştia cum s-o abordeze.Trebuia să facă ceva cât mai repede,se apropia vacanţa şi n-avea s-o vadă câteva zile bune.Atunci s-a hotărât să-i lase în bancă un trandafir roşu,împreună cu un billet.Sigur o va face să-şi schimbe atitudinea şi astfel să vorbească cu el.Era încântat de idée şi,a doua zi,cu siguranţă o va pune în practică.Spera că asta o să schimbe totul.Poate se înşela,poate că nu,rămânea de văzut.A doua zi,ajuns la o florărie din apropierea şcolii,cumpără cel mai frumos trandafir existent şi porni spre şcoală.Intră în clasa lui,scoase o foaie de hârtie,şi începu să scrie ce simte.Apoi urcă la etaj,la clasa Anei.Spera să n-o găsească,să nu fie în clasă.Se întâlni pe hol cu colega ei,cea la care a început totul.
-Bună.îi spuse George.
-Bună.
-Ana e în clasă ?
-Nu,încă nu a ajuns.
-Ah,ce bine ! Am o rugăminte la tine.
-Spune…
-Te rog,poţi să-mi arăţi banca unde stă Ana ?trebuie să-i pun asta..şi-i arătă trandafirul.
-Da,sigur,vino.
Intrară amândoi în clasa goală.George se indreptă spre banca pe care fata i-o arătă.Lăsă trandafirul acolo spunând :,,Sper că tu ai puterea să schimbi situaţia.’’
-Ai spus ceva ? întrebă fata.
-Ă..te rog să nu-i spui nimic.
-A,da..stai liniştit.
Ieşi repede din clasă,nu vroia să-l găsească Ana.Tocmai când ajunse pe coridorul unde se afla clasa lui,o văzu.Îşi spuse că norocul era de partea lui,ratase întâlnirea cu câteva secunde.În timp ce fata se îndrepta spre clasa ei,George se gândea la reacţia ei şi la sentimental care îl va lăsa bileţelul lui după ce va fi citit.Ajunsă în clasă,Ana salută pe toţi cei prezenţi.Andreea,colega care îl ajutase pe George,o privi zâmbind.Nu-şi dădea seama de ce,nici nu-i trecea prin minte aşa ceva.Îşi puse ce avea în bancă,dând peste ceea ce-i lăsase George.
-Ce-i….
-Ai spus ceva ? întrebă Andreea.
-Nu,nimic.
Scoase trandafirul şi desfăcu bileţelul,citind în gând :,,Probabil că o să rămâi surprinsă când o să vezi trandafirul.Sper doar să citeşti până la capăt acest bilet.N-am găsit alt mod mai bun să vorbesc cu tine,dat fiind faptul că mă tot eviţi şi nu-mi răspunzi la telefon sau mesaje.Vreau să-ţi spun că gestul din seara aceea a fost ceva neaşteptat,un impuls.Poate consideri că a fost ceva necorespunzător,dar chiar am făcut ceea ce am simţit,fără să mă gândesc la urmările lui.Să fi fost o întâmplare când ne-am văzut prima oară sau doar mâna destinului?Nu ştiu.Ştiu doar că din acea clipă ceva s-a aprins,ceva care nu se poate stăpâni,de fiecare dată când te vedeam,îmi doream mai mult,şi mai mult să te am.Vreau doar să vorbim,să ne cunoaştem mult mai bine,să te am şi să fim împreună.Nu vreau să te oblig,nici nu-ţi impun asta.Dar faptul că mă ignori mă face să-mi fie teamă că nu mă vrei sau că,pur şi simplu nu mă placi.Te rog,vorbeşte cu mine,am nevoie de atâtea răspunsuri de la tine.Sper să-mi răspunzi la acest mesaj…
George. ‘’
Ana rămase nemişcată,nu ştia ce să creadă,ce să spună.Era pur şi simplu impresionată.Îşi dorea să fie cu el şi poate că acesta era momentul să înceteze să-l ignore.La sfâşitul programului,Ana îl sună pe George.
-Da ?
-Bună,sunt Ana.
-Ă..bună.
-Am..am văzut biletul…
-da ?!Mă bucur.
-Vroiam să te întreb când poţi să ne întâlnim.
-Păi,când vrei tu.
-A…atunci ne vedem duminică.
-Bine.Te pup.
-Pa.
Amândoi erau încântaţi.Pe de o parte,George era fericit că idea lui a dat roade,pe de altă parte Ana era bucuroasă că avea să-l vadă şi,poate,vor ajunge la un numitor comun.

Poveste (V)

Aşa se întâmplă două zile la rând.George era îngrijorat.Nu înţelegea nici de ce Ana nu era la şcoală,nici de ce nu răspundea la telefon.Avea nevoie s-o vadă,să vorbească cu ea,să ştie ce se întâmplă.Trebuia să-i dea o explicaţie pentru că era vinovat,dar nu credea că făcuse ceva atât de grav încât să merite să fie complet ignorat.Pe de altă parte,Ana se gândea la ceea ce l-a determinat să acţioneze aşa.Doar nu putea fi vorba de sentimente,pentru că nu avuseseră când să simtă ceva.Se cunoscuseră întâmplător,vorbiseră de câteva ori şi ajunseseră la un sărut atât de special ?! Ea parcă simţea ceva pentru el,dar nu era sigură.Ştia doar că dorea din răsputeri să-l vadă,să-l simtă alături şi să fie numai pentru ea,dar ştia că aşa ceva nu era posibil.Nu putea să simtă ceva pentru el deoarece era prea mare.Dar de când vârsta reprezenta un impediment pentru ea ? Doar lucrul acesta n-o interesa.Dar se gândea că el poate va pleca la facultate,într-un alt oraş,şi,ca orice băiat,o va uita.Sau se gândea că poate căuta la ea doar o simplă distracţie,o aventură.Nu vroia să fie batjocora nimănui.Nu vroia să i se mai frângă inima,cum a păţit de atâtea ori.Nu ştia ce să facă,ce să credă,era bulversată.Poate ar fi trebuit să primească o explicaţie de la el,dar cum ? dacă ea nu-i permitea s-o vadă.
Într-o pauză George o zări.
-Ana ! strigă el.
Dar tocmai intrase în clasă şi închise uşa după ea.N-o mai văzu în acea zi.Nimeni nu-i dădea voie să intre în clasă.Ştia doar că trebuie cu orice preţ să-i dea o explicaţie şi să primească şi el,la rândul lui,una.În cap i se învârteau întrebări … De ce îl evita ? De ce nu vorbea Ana cu el ? De ce nu-i răspundea la telefon,la mesaje ? De ce?

(Va continua)

Poveste (IV)

Era deja luni şi,ca de obicei,era o zi de şcoală.George intră în curtea liceului.Se opri într-un loc.Căuta cu privirea pe cineva.O căuta pe Ana.Dar ea nu era pe nicăieri.Intră în clădire,poate avea s-o găsească acolo.Dar nu era.Avea s-o caute la etaj,unde ştia că învaţă,dar putea să facă asta abia când clopoţelul acela blestemat anunţa pauza.Intră în clasă îngândurat.Trebuia să-i dea o explicaţie pentru gestul lui,pentru sărutul acela neaşteptat.Se aşeză în bancă,chiar atunci când profesorul intră.Toată ora fusese absent,nu era în apele lui,iar gândul îi zbura la Ana,la acea fată simplă,care parcă l-a înnebunit,deşi nu-i făcuse nimic,nici măcar nu vorbiseră de foarte multe ori.Simţea nevoia să-i spună cât mai repede ce simte pentru ea,vroia s-o aibă în braţe şi s-o sărute.Dar el încerca să găsească o explicaţie pentru toate sentimentele lui,sigur ea va căuta motive să înţeleagă de ce.Nu ştia nici el din ce cauză.Poate ochii ei mari şi verzi au fost cauza,poate avea ceva fermecător în sclipirea lor sau poate că s-a întâmplat pur şi simplu.Se uită la ceas.Trecuse doar un sfert din oră.Încerca să ia parte la tot ceea ce se întâmpla în clasă,dar îi era greu,nu putea să se concentreze.Privea doar la acele ceasornicului,care parcă refuzau să se mişte în modul lor normal.Timpul trecea.Dar încet,atât de încet ! Ca prin minune clopoţelul sună.George ţâşni din bancă,nu putea să mai aibă răbdare.Urcă la etaj.Se interesă unde învăţa.Din clasa ei ieşeau câteva fete.
-Chemaţi-o pe Ana,vă rog,spuse el.
-Ana nu a venit azi la şcoală,zise una dintre fete.
-De ce,ce a păţit ?
-Nu ştim,probabil nu se simte bine.
Băiatul scoase telefonul ca s-o sune,dar îşi aminti că nu-i ceruse niciodată numărul de telefon.
-Staţi ! daţi-mi numărul ei,le rugă pe fete.
După ce-l notă în agenda telefonului,apelă.Dar ea nu răspunse.Îşi zise că probabil nu-l aude,sau doarme,nesimţindu-se bine.Avea să sune mai târziu,să n-o deranjeze acum.Dar…
…….Ana era în clasă.Rugase pe toţi colegii să spună oricui întreba de ea că nu este la şcoală.
De ce ? De ce făcuse asta ?
(Va continua.)

Voi ce credeţi ?
Să vedem părerile voastre,poate povestea continuă în alt mod.

Poveste (III)

Deja era octombrie,cam început de octombrie.Frigul,încet-încet,puse stăpânire peste tot.La intrarea în liceu,Ana şi George s-au întâlnit.
-Hei..bună.
-A..bună George.
-Ce faci,ce mai faci ?
-Uite bine,la ore. Tu ?
-Şi eu la fel.Nu ne-am mai văzut de mult.În ce clasă eşti ?
-Da,aşa e.Sunt în primul an.Tu ?
-Eu am trecut acum a 12-a.Deci..eşti boboacă.
-Da,aşa se pare,spuse ea râzând.
-Şi...cum e,îţi place liceul nostru ?
-Da..încă încerc să mă acomodez.Ştii tu..profesori noi,colegi noi..
-Da,aşa e.Durează ceva.Ă..aici trebuie să ne despărţim.Trebuie...să merg într-acolo ( arătă spre stânga ).
-Da...şi eu..la etaj.
-Mai vorbim,îi spuse George.
-Da.OK !
În aceeaşi zi,fata primise o invitaţie la ziua unei colege.Se lăsă cu greu convinsă,dar într-un final acceptă.
Veni şi ziua petrecerii,era sâmbătă seara,weekend,numai bine. EA dansa cu ceilalţi colegi,când deodată intră pe uşă EL,era cu un băiat.I se opri privirea asupra lui,îl privea drept în ochi,iar inima îi bătea atăt de tare încât ar fi fost în stare să evadeze din pieptul ei. ‘’Ce-i cu mine ? se întrebă ea.E doar un simplu invitat,n-are nicio legătură cu mine !’’.Îndreptă privirea în altă direcţie şi se prinse în discuţie cu ceilalţi,tocmai pentru a uita ce i se întâmplă.După câteva minute,George veni lângă EA.
-Bună Ana.
-Bună George.
-Ce faci ? Nu ştiam că avem prieteni comuni.
-E...sărbătorita e colega mea.spuse ea.
-A..e bine atunci.Hai că..mă cheamă prietenul meu.Vorbim mai încolo.
-OK.
Fusese o discuţie simplă,nimic mai mult.Poate că amândoi se aşteptau să decurgă altfel lucrurile..dar se rezumă doar la atât.La un moment dat,EA ieşi pe balcon.Vroia să simtă aerul rece că-i invadează faţa,apoi mâinile,apoi întreg corpul.Vroia să fie singură,cu propriile gânduri,cu gândul acela fin şi obscure ce-l avea,să asculte liniştea,departe de tot.Dar veni EL.
-Hei,aici erai.Cum e petrecerea ?
-Foarte tare ! Doar atât reuşi să spună Ana.
Urmă câteva momente de tăcere.Probabil amândoi priveau cerul înstelat.Dar EA tresări.Băiatul îşi puse mâna deasupra mâinii ei reci.
-Ce....,doar atât apucă să spună,că el imediat se apropie de ea şi o sărută. Era un sărut tandru,fin..Toată căldura lui reuşi să pătrundă în fiecare colţişor al corpului ei.Dură un minut,o oră,o săptămână sau poate şi mai mult,aşa i se păru.Dar nu putea fi vorba decât de câteva secunde.Fata se opri brus,îndepărtându-se.
-Mă...intru,mi-e frig.
-Dar....Ana !
Rămase singur,privind spre ea.Ana intră în cameră,prefăcându-se că se duce la baie.Îşi căută colega şi plecă,cu pretextul că mama sa o aşteaptă urgent acasă.Asta a aflat şi el şi aşa s-a încheiat seara.
Dar..cea fost asta ? Pur şi simplu ceva impulsiv sau.... ?

(Va continua.)

Poveste ( II )

Trecuse o săptămână.Holurile liceului erau la fel de pline.Toamna îşi intrase de-a dreptul în rol.Vremea era mohorâtă.Era practic o zi obişnuită.EA mergea cu capul plecat,era absentă.EL avea mâna la falcă,probabil îl durea măseaua.S-au ciocnit,din nou.Fata ridică privirea.
-Tu ?!
-Da,eu. spuse râzând băiatul. Cred că acum tu ar trebui să fii atentă şi să te uiţi bine în jur.
-Îmi cer scuze. spuse ea ruşinată. Dar....
-...nu ai fost atentă,completă el repede.Nu-i nimic,lasă.Acum suntem chit.
-Da,aşa se pare. Zise ea zâmbind.
-Eu sunt George,întinse el mâna. Îmi pare bine de cunoştinţă.
-Ana. La fel.
Dar...clopoţelul sună.
-Trebuie să ajung la ore,strigă fata şi se îndepărtă.
-Sper să…mai vorbim. Dar nu-l auzi.
Încă o încercare a vieţii de a-i aduce împreună.

( Va continua )

Poveste.( I )

Era o zi de septembrie.O zi de şcoală.Holurile liceului erau pline de elevi.EA mergea grăbită,ducând în braţe un teanc de foi şi dosare,pe care le ceruse diriginta ei.EL mergea în direcţia opusă,uitându-se la telefon.Deodată porni fulgerător.Poate destinul a făcut să fie aşa,cei doi s-au ciocnit,zburând peste tot hârtii şi dosare.EA se ridică speriată şi neliniştită,iar EL era oarecum ruşinat.Începu să ridice câteva dosare şi i le înmână.Privirea lui se opri asupra ochilor ei.Erau mari şi verzi.Erau aşa de frumoşi ! Se uita,parcă pătruns…
-Fii atent pe unde mergi ! spuse EA.
Asta îl făcu să se dezmeticească.
-Îmi...îmi cer scuze.N-am…n-am văzut,nu te-am văzut.Te-ai lovit ? întrebă EL.
-Nu,sunt bine.Doar că am întărziat.Data viitoare uită-te bine prin jur !
Şi plecă grăbită cu grămada de foi.
EL întoarse privirea spre ea.Rămase uimit,probabil de frumuseţea ochilor ei sau poate de ceva ce n-a mai văzut la nimeni până acum.Îi păru rău că nu fusese atent,dar nimic mai mult.Plecă şi el grăbit în direcţia lui.Clopoţelul sună !
Nici unul n-avea să ştie că de atunci,viaţa le va intersecta drumurile şi îi va aduce împreună.

( Va continua. )

Un nou început.

...’’Timpul nu se măsoară decât după emoţiile care îl străbat.’’ (Edouard Estaunie)

Am cunoscut şi eu emoţiile unui nou început,unei noi etape din viaţa mea,de fapt din viaţa fiecăruia,pentru că am trecut cu toţii prin asta,sau nu.Emoţiile mele au fost date de ceea ce se numeşte ‘’liceu’’.Am ajuns şi aici,sunt fericită,deşi acum îmi doresc să fi rămas în generală (măcar).Încă nu mă simt în elementu` meu.Nu ştiu când voi reuşi să mă acomodez cu acest ‘’nou’’.Parcă ar trece o veşnicie..Mă simt foarte ciudat.Singura mea alinare e my best friend,care învaţă la etaj şi mai trece pe la clasa mea (aproape în fiecare pauză).În rest nimic.Prieteni nu,doar am reuşit să mă împrietenesc cu câţiva.Şi totuşi ciudat,doar eu sunt o fire prietenoasă,dar nu reuşesc să scot nimic.Simt doar că sunt privită ciudat de toţi din clasă.Frumoase sentimente nu ?! Şi visele mele erau cu totul altele…Mă gândeam că o să fie uşor.Dar se pare că nu-i aşa.Cu siguranţă totul se dobândeşte cu puţin efort,iar în cazul de faţă,nu trebuie să vină numai din partea mea.Presimt că urmează o perioadă foarte complicată şi grea,în acelaşi timp.Doar sper să fac faţă,doar sunt o luptătoare.
La voi cum a fost prima săptămână din liceu ? În cât timp v-aţi acomodat ? Povestiţi-mi,sunt tare curioasă.

P.S.: Şi să-mi spuneţi şi metodele prin care aţi reuşit să vă acomodaţi.

Eu,poate la fel ca tine,dar mai diferită.

Eu,cea normală,dar care are ceva special.Cea care iubeşte viaţa,deşi uneori se mai supără pe ea.Cea care e plină de energie şi uneori e nebunatică.Cea căruia îi place să se plimbe,să fie înconjurată de prieteni,să-şi petreacă timpul cu ei,să se distreze,să stea cu părinţii,să tasteze pe messenger,să scrie pentru blog,să danseze,să se bucure,să fie fericită şi,mai ales,să zâmbească.Da,EU,cea normală.Sunt doar eu ! Nu-mi doresc să fac nimic din ce tu crezi că e la modă.Nu-mi pasă ce crezi..Mă hrănesc cu invidia ta şi dacă mă urăşti,chiar nu mă interesează,e problema ta.Nu vreau să demonstrez nimic şi în niciun caz nu mă dau mare.Am milioane de întrebări şi încerc să găsesc răspunsul la toate.Încă ( încerc) descopăr lumea şi,mai ales oamenii.Ştiu doar că e o lume unde interesele se învârt în cerc.Încerc să înţeleg de ce mereu unii oameni sunt atraşi de aspectul fizic şi nu de personalitate ? De ce mereu se gândesc numai la ei,numai ca să simtă plăceri ? Singura lor satisfacţie e că au ars-o şi de data asta.Nu,n-am dreptul să judec,doar întreb şi spun ce gândesc.Eu doar îmi doresc să fiu plăcută pentru ceea ce sunt.Nu afişez zâmbete false şi,în niciun caz nu fac sacrificii,mai ales dacă nu merită.Nu-mi place să vorbesc aiurea şi, cel mai important,nu bag în seamă comentariile altora.Dar pun foarte mult suflet în tot ceea ce fac şi mă implic foarte mult,mai ales într-o prietenie sau,eventual,într-o relaţie.Pot fi drăguţă,dar şi nesuferită,bunul meu simţ depinde de al tău,sunt în funcţie de cum eşti tu.Nu suport să fiu ‘’călcată pe coadă’’.Mă enervez destul de repede,dar (uneori) reuşesc să mă controlez.Nu urăsc pe nimeni dacă nu mi-a dat motive,nu invidiez.Sunt visătoare,poate mult prea visătoare,şi din cauza asta pierd foarte mult.Uneori sunt copilăroasă,dar nu ca să impresionez,ci doar pentru că aşa vreau.Încerc să obţin ce vreau prin propriile forţe,n-am nevoie de ajutorul nimănui.Nu sunt încrezută şi nu mă răzbun,chiar dacă am fost dezamăgită.Sunt prietenoasă,dar dacă m-ai jignit,e rândul meu,o să asculţi ce nu vrei.Sunt rea doar cu cine merită.Nu suport persoanele fiţoase şi care se dau mari pentru că au..diverse.Nu suport pervele,piţipoancele astea de 12-13 ani (mai mult sau mai puţin,cât or avea ele) şi cei care suferă de ‘’băgare-n seamă’’.Agreez oamenii care au personalitate bună,care ştiu să se exprime şi lasă ceva în urmă,care iubesc arta,care au ţinte înalte şi sunt hotărâţi.Îmi place să cunosc astfel de persoane pentru că am ce învăţa.Pur şi simplu asta sunt eu !
Acum ce zici,la fel ca tine sau diferiă ?

Prietenie.Încredere şi respect.

‘’Prietenia este confortul inexprimabil de a te simţi în siguranţă cu o persoană,fără a trebui să-ţi cântăreşti gândurile,nici să-ţi măsori cuvintele.’’ ( George Eliot )

Da.Prietenia e încredere şi respect.Poate e şi mai mult decât atât.Poate nici măcar nu există.E doar un cuvânt,e doar o faţadă după care mulţi îşi ascund adevărata faţă.Mi-a zis doar mama că nimeni nu ţi-e prieten ( sau mai bine zis aproape nimeni,pentru că am două prietene foarte bune ).Eu n-am ascultat-o,n-am vrut s-o cred.Mi-am dat seama abia după ce am simţit pe pielea mea cum e să fii dezamăgită de cea pe care o credeai cea mai bună.N-o să vă povestesc,nici măcar nu merită să-mi amintesc.Ideea e că trebuie să demonstrezi că poţi fi un prieten adevărat.Lasă vorbele,sentimentele,...fii sincer ! Nu se poate merge mai departe în prietenie dacă nu suntem dispuşi să iertăm unii altora micile defecte.Nu se poate continua prietenia dacă am dezamăgit.Nu poţi fi un prieten bun dacă invidiezi.Încearcă să fii mai bun dacă poţi.Şi nu atunci când copiezi pe cineva.Ştii bine că fiecare persoană e unică,nu sunt două la fel.Prietenia înseamnă iertare,nu ură ( bine,acum depinde cât de grave sunt greşelile şi de cât de mult eşti dispus ‘’să-ţi calci pe inimă’ ).Înseamnă cumpătare,nu jignire,înseamnă speranţă,nu dezamăgire,înseamnă putere,nu dominare,înseamnă vise şi armonie.Cu siguranţă prietenia e ceva frumos,ceva ce poţi trăi o dată în viaţă,alături de una sau mai multe personae.Prietenia este întotdeauna o responsabilitate plăcută,niciodată o oportunitate.

I miss everything.

Îmi e dor de tot ce-am avut,de tot ce-am pierdut,de tot ce-am trăit.Mi-e dor să mai fiu bebe,deşi nu ştiu foarte multe din acea perioadă.Îmi e dor de copilărie,de toate prostioarele care le făceam.Cu siguranţă copilăria e singurul paradis pierdut.Îmi e dor de clipele când vroiam să cresc mare,mareee ! Mi-e dor de Grecia,de parcurile acelea minunate în care îmi făceam de cap,de plimbările pe malul mării,de toate bunătăţile de p-acolo,de toate locurile pe care le-am vizitat,toţi cei pe care i-am cunoscut.Da...îmi e dor şi de anii pe care i-am petrecut în Galaţi,de toţi prietenii de la grădiniţă,de nebuniile care le făceam cu verii mei ! Mi-e dor chiar şi de anii de şcoală,de primii ani de şcoală,deşi nu i-am îndrăgit aşa de mult.Îmi e dor şi de anii din generală,cei mai tari ani,când făceam o mulţime de tâmpenii cu gaşca.Mi-e dor şi de EL,de timpul care l-am petrecut împreună.
Îmi e aşa de dor de momentele în care eram fericită şi nebună !
Mi-e dor pentru că acum nu mai am nimic din toate astea.S-au dus ! Doar amintirile au rămas.Acum trăiesc altă etapă din viaţa mea.Sunt sigură că după ce o să treacă,o să-mi lipsească şi ea.
Dar acum,chiar mi-e dor de tot !

Leapşa de la BoObOo

1.Tu după ce tânjeşti ?- Cred că după câteva clipe de iubire,de emoţie,de linişte totală,trăită doar în doi.Şi poate după vremurile trecute.

2.Când ai spus ultima oară ‘’Te iubesc’’ ? – Păi dacă e vroba despre un iubit,s-a întâmplat acum foarte mult timp,dar poate un ‘’Te iubesc’’ nu atât de adevărat.’’Te iubesc’’ îi spun lui Queen B.în fiecare seară după ce vorbim :x.Iar ăsta e real (să nu se interpreteze altceva ).’’Te iubesc’’ îi spun şi lu` Dennu (prietena mea) şi,normal,părinţilor mei.

3.Defineşte fericirea în 3 cuvinte. – Aici îmi e cam greu.Ştiu doar că pentru mine fericirea este atunci când îi am pe toţi cei dragi lângă mine,atunci când iubesc şi sunt iubită,atunci când n-am nicio grijă.Sunt mai degrabă 3 situaţii în care pot fi fericită ( deşi mai sunt altele,mult mai multe ).

4.Când ai fost ultima oară fericită ? – Nu-mi amintesc când am fost pe deplin fericită,au fost multe situaţii.Dar fericită sunt (aproape) în fiecare zi.

5.Ce crezi că te face fericită ? – Ce mă face fericită...cred că cel puţin cele 3 situaţii prin care am definit fericirea.Şi viitorul aşa cum mi-l imaginez eu.Şi visele dacă mi s-ar îndeplini (măcar o parte din ele )

6.Când te-ai gândit ultima oară la fericirea ta ? – La fericirea mea cred că mă gândesc în fiecare zi.Cine nu s-ar gândi ?!

7.Ce te face să-ţi lingi degetele ? – Cu siguranţă checul care-l face mama.A şi pizza care-o face mama.Şi fructele,îngheţata,tortul….

8.Ce-ţi încântă ochii ? – Cred că blog-ul ( de care am devenit foarte legată).Soarele,natura…Şi marea bineînţeles.

9.Ce îţi place să atingi? – Nu ştiu.Poate ar trebui să spun ce nu-mi place să ating,dar mai bine mă rezum la a nu spune nimic.

10.Ce mirosuri te încântă ? – Parfumurile care-mi plac,mirosul de tei şi de liliac,mirosul de haine proaspăt spălate cu balsam şi uneori mirosul de ploaia şi iarbă verde.



P.S. : Am primit şi altă ‘’ofertă’’ de leapşa de la @ raza de soare.Îi mulţumesc.

Viaţa îşi impune subit propriile reguli.

Cu asta încep acum.Încep încet,încet,să realizez lucrul ăsta.Acum.la ora 10 :18 când scriu.Azi a fost ultimul episod dintr-un serial din care am urmărit câteva episoade de-a lungul întregului film.L-am înţeles,deşi nu am văzut tot.N-o să vă zic cum se numeşte,n-are niciun rost,unii poate că ştiţi,alţi nu.O să vă fac un scurt rezumat,apoi o să vă spun propriile mele concluzii.EA l-a cunoscut pe EL într-o ţară străină,amândoi fiind de aceeaşi naţionalitate.Lucrau împreună şi au început să se îndrăgească,chiar să se iubească.Ea a fost nevoită să se căsătorească cu un bărbat pe care i l-a impus tatăl ei.Nefiind fericită,a fugit în ţara natală,unde a găsit-o EL.Între timp au venit şi soţul şi fratele acesteia (ei fiind buni prieteni ).De aici nu mai ştiu foarte bine filmul,cum v-am zis,nu am urmărit fiecare episod.Oricum..într-un final EL şi EA se căsătoresc după ce aceasta reuşeşte să divorţeze pe baza acuzaţiilor aduse soţului cum că ar fi omorât câteva persoane (ceea ce era şi adevărat,el fiind dat în urmărire ).Acest individ,ajutat de o femeie,reuşeşte să o răpească şi o violează,apoi pleacă.Pe ea o găseşte EL,suferă amândoi,ea încearcă să se omoare,neputând trece peste traumă,până la urmă făcând terapie.Acel individ este prins,toate intră în normal,dar reuşeşte să fugă.EL îşi găseşte mama pe care o credea moartă şi ies împreună,ca în familie,la un restaurant.În acelaşi timp,bărbatul respectiv îi urmăreşte şi intră în local,începând să tragă cu arma.După câteva momente arată majoritatea personajelor importante din film îmbrăcate în negru.Murise EL (atins de vreo 5-6 gloanţe ) şi tatăl lui ( care se băgase în faţa lui,nimerindu-l şi pe el ).EA suferea foarte mult.S-a dus în locul în care el a crescut.A văzut podul despre care auzise poveşti de la EL.Era un pod de pe care tinerii îndrăgostiţi se aruncau,demostrând iubitelor cât de mult le iubesc,înainte de a face nunta.Şi-l imaginase pe el făcând asta,dar de fapt era altcineva,care mai târziu trece pe acolo căsătorit.EA se uită la poza cu el,o sărută şi apoi o aruncă în apă,punând mâna la burtă ( rămăsese însărcinată)..Aşa s-a terminat filmul.Eu fiind foarte emotivă,am plâns.

Dar să vă spun şi concluzia mea.Film sau nu,trebuie să profităm cât de mult putem de viaţă şi de persoanele dragi.De persoana iubită nici nu mai vorbesc ! Atât timp cât este dragoste adevărată ! Fiind iubirea puternică,treci peste orice obstacol,peste toate piedicile,peste toţi cei care se împotrivesc.Nu contează că sunt dragi ţie,persoana iubită e mai importantă.Trebuie să trăieşti fiecare clipă la maxim,consumând toată iubirea.Trebuie să profităm de tot,de iubire,de îmbrăţişări,de săruturi,de viaţă,de natură,de tot ceea ce ne înconjoară ca să ne sătuăm rpentru că ''Viaţa îşi impune subit propriile reguli.''



P.S. :Îmi cer scuze dacă v-am pus să citiţi atât de mult.Poate sunt nişte prostii,dar am simţit nevoia să mă descarc,să scriu,mult mai bine decât să continui să plâng.

Petale de trandafiri.

Da..ce să spun ? Cerul e înnourat,domneşte melancolia care a adus-o toamna,luna septembrie.Simt că...nu ştiu ce simt.Am sentimente de iubire,bucurie,furie,tristeţe...dacă ar fi să aleg din toate acestea unul care să-mi definească starea aş fi mulţumită,dar nu pot.Nu ştiu ce simt ! Dar mi-am adus aminte de primele mele petale de trandafiri.Ele sunt,dar s-au uscat.Probabil că aşa cum sunt,îmi definesc starea.Nu mai au miros,s-a dus de mult,la fel ca şi parfumul Lui.Dar au rămas ele.Nu fac altceva decât să-mi amintească de EL,de tandreţea lui,de sărutul lui fin,de îmbrăţişarea caldă,de surprizele care mi le făcea,de momentele acelea magice care le preteceam împreună,de tot ceea ce-am trăit.Îmi mai amintesc şi de greşelile care le-am făcut.Din cauza lor l-am pierdut,am dat cu piciorul la tot.Nu mai pot să-mi repar greşeala,e şi mult prea târziu.Dar am învăţat să nu mă mai las condusă de plăcere şi atracţie,ci doar să pun preţ pe sentimente ! Din greşeli învăţăm,nu-i aşa ? Dar şi din cauza lor suferim.
Nu mai e nimic de făcut acum.Totul s-a dus.Nu rămân decât cu sentimentele de iubire,bucurie,furie,tristeţe,aşa cum am început.
Dar petalele de trandafiri îmi vor aminti mereu de trecut !

Dimineaţă de septembire.

E septembrie ! Nu-mi vine să cred cât de repede a trecut timpul.Parcă mai ieri mă bucuram de atmosfera verii,de aerul cald,uneori sufocant,de ştrandul oraşului meu (chiar frumos pot să spun,deşi nu m-am putut bucura îndeajuns ),de razele puternice ale soarelui,de tot ceea ce a însemnat VARA.De acum,teoretic,e toamnă..Sentimentul de melancolie v-a pune uşor,uşor,stăpânire pe majoritatea dintre noi.Deşi peisajul va fi multicolor,el îmi va părea mult mai trist.Sunt sigură că voi avea momente în care mă voi simţi singură,pustiită,voi fi melancolică,nu-mi voi găsi locul.Da…cam stările acestea mi le va provoca toamna.Ca o frunză zgribulită voi căuta căldura în braţele unui anumit EL.Mă voi adăposti de singurătate,mă voi cuibări la pieptul lui cald.Voi căuta iubire şi voi dori să aud’’Te iubesc !’’.Dar până atunci voi îndura de una singură.Mă voi lăsa pradă toamnei.O să mă preocup de şcoală (bat-o vina) şi o să încerc să mă obişnuiesc cu noul capitol din viaţa mea.Poate va fi greu,poate nu,n-am de unde să ştiu,dar sper că mă voi descurca.Astea-s gândurile într-o dimineaţă de septembrie.
Tu ce gânduri ai ?

P.S.: Mi s-a părut foarte original să folosesc ca imagine o pictură de-a mea de prin clasa a doua sau a treia.

Din seria poveştilor SF !

Totul s-a întâmplat ieri.Azi nici nu mai este,doar s-a întâmplat ieri.Tu erai lângă mine şi totul era bine.Stăteam ca de obicei pe banca aceea albaastră de lemn,spălăcită de atâta vreme...Cu siguranţă ştie mii de poveşti.Doar de la noi a aflat 100.Numai câte mi-ai povestit tuu ! Era minunat ! La 5 după-amiaza mă aşteptai acolo.Şi stăteam până când soarele îşi prezenta numărul de dispariţie în magie cu mii de culori.De fapt nuanţe de roşu şi portocaliu şi galben ! Atunci te opreai şi admiram amândoi spectacolul naturii.Cât de frumos era ! Momentul de linişte îl petreceam pe braţul tău.Mi se păreau cele mai frumoase clipe.De fapt aşa era.Nu mi-aş fi putut dori ceva mai mult.După toate acestea mă sărutai şi îmi spuneai că e momentul să mă duci acasă.Îmi părea rău,dar ştiam că şi mâine e o altă zi.O zi care va începe la ora 5 după-amiază,o zi care începe atunci cu tine.Mă săruţi,mă strângi cu putere în braţe şi-mi spui că mă iubeşti.E ceva dubios.Se întâmpla ceva ce nu s-a întâmplat în nicio seară de până acum.Dar totuşi n-am luat în seamă această schimbare.L-am sărutat şi eu şi i-am spus că-l iubesc.Pentru mine asta nu era ceva neobişnuit.Am intrat în casă cu o uşoară nedumerire.Dar totuşi n-am băgat în seamă.A doua zi trebuie să fie la fel de minunată ! Am stat în acea seară cu ai mei ! Parcă n-o mai făcusem de mult.Îmi era oarecum dor de tot ceea ce înseamnă familia.Dar se făcea din ce în ce mai tărziu.Mai era o grămadă de timp până aveam să te văd ! Am hotărât să mă bag în pat.Poate aveam să te văd in vis ! Aşa a fost.Doar că a fost un vis tulburător.’’Dar a fost un vis ! ‘’,mi-am zis a doua zi dimineaţa.Ziua trece destul de greu şi uite că vine momentul să mă întâlnesc cu tine.Mă aranjez,chiar dacă ştiu că tu mă vezi frumoasă oricum.Vine momentul să plec.Ajung la banca noastră,cea albastră,din lemn,spălăcită de atâta vreme,de atâtea ploi...E 5 şi un sfert,iar tu nu mai apari.Te sun,dar nu-mi răspunzi.Aştept până la 6 şi un sfert.N-ai apărut ! De ce oare ? Ajung acasă,intru pe net,dar nu te găsesc.’’S-a întâmplat ceva !,mi-am spus.Pe la ora 8 seara îmi aduce mama o scrisoare.Era de la tine ! Nici nu vroiam s-o deschid,dar totuşi trebuia.Parcă îmi imaginam ce îmi vei spune.Rândurile tale îmi spuneau că ai fost nevoit să pleci lângă ai tăi,acolo,în ţara aceea îndepărtată şi rece,la mii de kilometrii departe de mine.Nu-mi venea să cred.De ce nu mi-ai spus ? Aş fi profitat de acea ultimă zi cu tine ca de ultima picătură de apă şi ultimul stop de oxigen ! Ai fost prea crud cu mine,nici măcar nu mi-ai spus.N-aveai să te mai întorci niciodată lângă mine ! Aşa mi-a spus.Nu mi-a povestit planurile lui pentru că nu vroia să mă întristeze,pentru că nu vroia să sufăr.Dar acum cum pot să îndur asta ? Nu vei mai fi niciodată al meu,o ştiu prea bine.

Asta s-a întâmplat acum un an de zile.Ce greu şi în acelaşi timp ce repede au trecut zilele.Dar oare de ce am zis că s-a întâmplat ieri ?
Nici nu mi-a mai scris.Nu mai ştiu nimic de el.Probabil că a şi uitat de mine.Ar trebui să fac şi eu la fel ! Dar cum ? Când încă îi mai simt parfumul !
Trebuie să mă ajute cineva ! Să-mi distragă atenţia.
Oare tu mă vei putea ajuta ?

Crizată !

Sunt puţin furioasă acum,la ora asta.De ce oare ? Cred că mi se pare puţin ciudat să nu văd persoane adăugate în lista de prieteni de pe blog.Hmm..cred că o să spuneţi că cer prea mult sau poate că trebuie să am răbdare.Da,asta consider şi eu.Cu siguranţă sunt capriciile unui copil răsfăţat.Asta am eu acum ! Deşi mi-ar plăcea să văd mai mulţi.Mă întreb totuşi dacă într-adevăr e furie sau doar un simplu subiect de a face o postare pe blog.Mister totuşi.Nu ştiu ce simt.
Sunt plictisită,sătulă să fac aproximativ aceleaşi lucruri în fiecare zi,sătulă de oraşul meu,de oamenii care-i văd în fiecare zi,de tot.Vreau oameni noi ! Vreau să văd şi alte feţe.Sunt plină de furie că acest spaţiu m-a acaparat cu totul,a pus stăpânire pe mine şi mă ţine captivă.Dar asta e camera mea.Nicăieri nu-i ca în camera mea.Aici s-au întâmplat tot felul de nebunii.Aaaa..care nu cumva să vă gândiţi la prostii.Aici îmi manifest toate stările : crize de nervi,plâns,tristeţe,nemulţumire,furie şi.....multe altele.Aici e colţişorul meu,aici e spaţiul unde mă simt în siguranţă,unde mă simt liniştită,unde aproape nimeni nu mă bate la cap.Şi când zic aproape nimeni mă refer la mama,ea are acces aici,deşi mi-ar plăcea să nu.În rest,toate bune şi frumoase,cum se spune.Şi stai....că de la un subiect am trecut la altul.Da...era doar o scuză să postez ceva.În fine acum..până data viitoare Zâmbeşte !

Băieţii ştiu să dezamăgească !

Ei chiar asta fac.Uneori îmi vine să cred că asta e singura lor menire,că ar fi pentru ei un simplu job.Oare au sentimente ? Oare îndrăgesc pe cineva atât de mult încât să nu mai vrea să se despartă de ea ? Nu..sigur că nu.Dacă ar fi aşa,fetele n-ar mai suferi.Dacă ar fi aşa n-ar trebui să mai ascultăm replici ca ‘’M-am plictisit de tine’’ sau ‘’Pur şi simplu nu te mai iubesc !’’ sau ‘’E mai bine pentru amândoi să ne despărţim.’’. Sunt nişte idioţi ! Te fac să te îndrăgosteşi de ei,îţi spun vorbe dulci,acel ‘’Te iubesc’’ spus nu din inimă,importanţa care o ai în viaţa lor,te fac să prinzi atât de mult drag şi să te simţi ca într-un vis.Şi bine zis..VIS ! Ca după un anumit timp ei să-l strice,să strice tot ceea ce au trăit până atunci.
Cu siguranţă unii băieţi nu ştiu să iubească ! Vor doar să se distreze.
Nu ţin cont de sentimentele noastre,nu se implică atât de mult şi nu pun suflet.Nu-i interesează că aţi împărţit aceleaşi vise,aceleaşi momente fericite,acelaşi soare şi pământ,aceeaşi cană de cafea ! Nu sunt romantici ! Probabil că urăsc romantismul.Când devii prea visătoare,atunci hotărăsc că s-au plictisit de tine şi-o termină.Ha..asta ştiu să facă.
Băieţii ştiu să dezamăgească !



P.S. : Probabil că mă înşel.Realizez că nu toţi sunt aşa.Dar băieţii aceia sunt nişte specimene omeneşti rare,foarte rare.Nu mi-au ieşit în cale,deci nu cunosc nici unul.Ştiu doar de băieţii care dezamăgesc.

Eu.

Hey everybody.Sunt Georgiana,dar prefer să mi se spună Geo.Am creat acest blog doar ca să-mi ‘’public’’ poveştile.Uneori am inspiraţie şi creez fel de fel de texte.Îmi place să fac asta.De aceea vreau să împărtăşesc şi celorlalţi sentimentele mele.Vreau să-mi fac prieteni,să primesc laude sau critici,să încerc acest ‘’NOU’’.Dar vă spun să nu vă aşteptaţi la cine ştie ce cuvinte măreţe.Ceea ce scriu o fac din suflet,cu simple cuvinte.Cam atât.Poate voi face alte ‘’dezvăluiri’’ despre mine pe parcurs.