Poveste (IV)

Era deja luni şi,ca de obicei,era o zi de şcoală.George intră în curtea liceului.Se opri într-un loc.Căuta cu privirea pe cineva.O căuta pe Ana.Dar ea nu era pe nicăieri.Intră în clădire,poate avea s-o găsească acolo.Dar nu era.Avea s-o caute la etaj,unde ştia că învaţă,dar putea să facă asta abia când clopoţelul acela blestemat anunţa pauza.Intră în clasă îngândurat.Trebuia să-i dea o explicaţie pentru gestul lui,pentru sărutul acela neaşteptat.Se aşeză în bancă,chiar atunci când profesorul intră.Toată ora fusese absent,nu era în apele lui,iar gândul îi zbura la Ana,la acea fată simplă,care parcă l-a înnebunit,deşi nu-i făcuse nimic,nici măcar nu vorbiseră de foarte multe ori.Simţea nevoia să-i spună cât mai repede ce simte pentru ea,vroia s-o aibă în braţe şi s-o sărute.Dar el încerca să găsească o explicaţie pentru toate sentimentele lui,sigur ea va căuta motive să înţeleagă de ce.Nu ştia nici el din ce cauză.Poate ochii ei mari şi verzi au fost cauza,poate avea ceva fermecător în sclipirea lor sau poate că s-a întâmplat pur şi simplu.Se uită la ceas.Trecuse doar un sfert din oră.Încerca să ia parte la tot ceea ce se întâmpla în clasă,dar îi era greu,nu putea să se concentreze.Privea doar la acele ceasornicului,care parcă refuzau să se mişte în modul lor normal.Timpul trecea.Dar încet,atât de încet ! Ca prin minune clopoţelul sună.George ţâşni din bancă,nu putea să mai aibă răbdare.Urcă la etaj.Se interesă unde învăţa.Din clasa ei ieşeau câteva fete.
-Chemaţi-o pe Ana,vă rog,spuse el.
-Ana nu a venit azi la şcoală,zise una dintre fete.
-De ce,ce a păţit ?
-Nu ştim,probabil nu se simte bine.
Băiatul scoase telefonul ca s-o sune,dar îşi aminti că nu-i ceruse niciodată numărul de telefon.
-Staţi ! daţi-mi numărul ei,le rugă pe fete.
După ce-l notă în agenda telefonului,apelă.Dar ea nu răspunse.Îşi zise că probabil nu-l aude,sau doarme,nesimţindu-se bine.Avea să sune mai târziu,să n-o deranjeze acum.Dar…
…….Ana era în clasă.Rugase pe toţi colegii să spună oricui întreba de ea că nu este la şcoală.
De ce ? De ce făcuse asta ?
(Va continua.)

Voi ce credeţi ?
Să vedem părerile voastre,poate povestea continuă în alt mod.

Poveste (III)

Deja era octombrie,cam început de octombrie.Frigul,încet-încet,puse stăpânire peste tot.La intrarea în liceu,Ana şi George s-au întâlnit.
-Hei..bună.
-A..bună George.
-Ce faci,ce mai faci ?
-Uite bine,la ore. Tu ?
-Şi eu la fel.Nu ne-am mai văzut de mult.În ce clasă eşti ?
-Da,aşa e.Sunt în primul an.Tu ?
-Eu am trecut acum a 12-a.Deci..eşti boboacă.
-Da,aşa se pare,spuse ea râzând.
-Şi...cum e,îţi place liceul nostru ?
-Da..încă încerc să mă acomodez.Ştii tu..profesori noi,colegi noi..
-Da,aşa e.Durează ceva.Ă..aici trebuie să ne despărţim.Trebuie...să merg într-acolo ( arătă spre stânga ).
-Da...şi eu..la etaj.
-Mai vorbim,îi spuse George.
-Da.OK !
În aceeaşi zi,fata primise o invitaţie la ziua unei colege.Se lăsă cu greu convinsă,dar într-un final acceptă.
Veni şi ziua petrecerii,era sâmbătă seara,weekend,numai bine. EA dansa cu ceilalţi colegi,când deodată intră pe uşă EL,era cu un băiat.I se opri privirea asupra lui,îl privea drept în ochi,iar inima îi bătea atăt de tare încât ar fi fost în stare să evadeze din pieptul ei. ‘’Ce-i cu mine ? se întrebă ea.E doar un simplu invitat,n-are nicio legătură cu mine !’’.Îndreptă privirea în altă direcţie şi se prinse în discuţie cu ceilalţi,tocmai pentru a uita ce i se întâmplă.După câteva minute,George veni lângă EA.
-Bună Ana.
-Bună George.
-Ce faci ? Nu ştiam că avem prieteni comuni.
-E...sărbătorita e colega mea.spuse ea.
-A..e bine atunci.Hai că..mă cheamă prietenul meu.Vorbim mai încolo.
-OK.
Fusese o discuţie simplă,nimic mai mult.Poate că amândoi se aşteptau să decurgă altfel lucrurile..dar se rezumă doar la atât.La un moment dat,EA ieşi pe balcon.Vroia să simtă aerul rece că-i invadează faţa,apoi mâinile,apoi întreg corpul.Vroia să fie singură,cu propriile gânduri,cu gândul acela fin şi obscure ce-l avea,să asculte liniştea,departe de tot.Dar veni EL.
-Hei,aici erai.Cum e petrecerea ?
-Foarte tare ! Doar atât reuşi să spună Ana.
Urmă câteva momente de tăcere.Probabil amândoi priveau cerul înstelat.Dar EA tresări.Băiatul îşi puse mâna deasupra mâinii ei reci.
-Ce....,doar atât apucă să spună,că el imediat se apropie de ea şi o sărută. Era un sărut tandru,fin..Toată căldura lui reuşi să pătrundă în fiecare colţişor al corpului ei.Dură un minut,o oră,o săptămână sau poate şi mai mult,aşa i se păru.Dar nu putea fi vorba decât de câteva secunde.Fata se opri brus,îndepărtându-se.
-Mă...intru,mi-e frig.
-Dar....Ana !
Rămase singur,privind spre ea.Ana intră în cameră,prefăcându-se că se duce la baie.Îşi căută colega şi plecă,cu pretextul că mama sa o aşteaptă urgent acasă.Asta a aflat şi el şi aşa s-a încheiat seara.
Dar..cea fost asta ? Pur şi simplu ceva impulsiv sau.... ?

(Va continua.)

Poveste ( II )

Trecuse o săptămână.Holurile liceului erau la fel de pline.Toamna îşi intrase de-a dreptul în rol.Vremea era mohorâtă.Era practic o zi obişnuită.EA mergea cu capul plecat,era absentă.EL avea mâna la falcă,probabil îl durea măseaua.S-au ciocnit,din nou.Fata ridică privirea.
-Tu ?!
-Da,eu. spuse râzând băiatul. Cred că acum tu ar trebui să fii atentă şi să te uiţi bine în jur.
-Îmi cer scuze. spuse ea ruşinată. Dar....
-...nu ai fost atentă,completă el repede.Nu-i nimic,lasă.Acum suntem chit.
-Da,aşa se pare. Zise ea zâmbind.
-Eu sunt George,întinse el mâna. Îmi pare bine de cunoştinţă.
-Ana. La fel.
Dar...clopoţelul sună.
-Trebuie să ajung la ore,strigă fata şi se îndepărtă.
-Sper să…mai vorbim. Dar nu-l auzi.
Încă o încercare a vieţii de a-i aduce împreună.

( Va continua )