Poveste.( I )

Era o zi de septembrie.O zi de şcoală.Holurile liceului erau pline de elevi.EA mergea grăbită,ducând în braţe un teanc de foi şi dosare,pe care le ceruse diriginta ei.EL mergea în direcţia opusă,uitându-se la telefon.Deodată porni fulgerător.Poate destinul a făcut să fie aşa,cei doi s-au ciocnit,zburând peste tot hârtii şi dosare.EA se ridică speriată şi neliniştită,iar EL era oarecum ruşinat.Începu să ridice câteva dosare şi i le înmână.Privirea lui se opri asupra ochilor ei.Erau mari şi verzi.Erau aşa de frumoşi ! Se uita,parcă pătruns…
-Fii atent pe unde mergi ! spuse EA.
Asta îl făcu să se dezmeticească.
-Îmi...îmi cer scuze.N-am…n-am văzut,nu te-am văzut.Te-ai lovit ? întrebă EL.
-Nu,sunt bine.Doar că am întărziat.Data viitoare uită-te bine prin jur !
Şi plecă grăbită cu grămada de foi.
EL întoarse privirea spre ea.Rămase uimit,probabil de frumuseţea ochilor ei sau poate de ceva ce n-a mai văzut la nimeni până acum.Îi păru rău că nu fusese atent,dar nimic mai mult.Plecă şi el grăbit în direcţia lui.Clopoţelul sună !
Nici unul n-avea să ştie că de atunci,viaţa le va intersecta drumurile şi îi va aduce împreună.

( Va continua. )

Un nou început.

...’’Timpul nu se măsoară decât după emoţiile care îl străbat.’’ (Edouard Estaunie)

Am cunoscut şi eu emoţiile unui nou început,unei noi etape din viaţa mea,de fapt din viaţa fiecăruia,pentru că am trecut cu toţii prin asta,sau nu.Emoţiile mele au fost date de ceea ce se numeşte ‘’liceu’’.Am ajuns şi aici,sunt fericită,deşi acum îmi doresc să fi rămas în generală (măcar).Încă nu mă simt în elementu` meu.Nu ştiu când voi reuşi să mă acomodez cu acest ‘’nou’’.Parcă ar trece o veşnicie..Mă simt foarte ciudat.Singura mea alinare e my best friend,care învaţă la etaj şi mai trece pe la clasa mea (aproape în fiecare pauză).În rest nimic.Prieteni nu,doar am reuşit să mă împrietenesc cu câţiva.Şi totuşi ciudat,doar eu sunt o fire prietenoasă,dar nu reuşesc să scot nimic.Simt doar că sunt privită ciudat de toţi din clasă.Frumoase sentimente nu ?! Şi visele mele erau cu totul altele…Mă gândeam că o să fie uşor.Dar se pare că nu-i aşa.Cu siguranţă totul se dobândeşte cu puţin efort,iar în cazul de faţă,nu trebuie să vină numai din partea mea.Presimt că urmează o perioadă foarte complicată şi grea,în acelaşi timp.Doar sper să fac faţă,doar sunt o luptătoare.
La voi cum a fost prima săptămână din liceu ? În cât timp v-aţi acomodat ? Povestiţi-mi,sunt tare curioasă.

P.S.: Şi să-mi spuneţi şi metodele prin care aţi reuşit să vă acomodaţi.

Eu,poate la fel ca tine,dar mai diferită.

Eu,cea normală,dar care are ceva special.Cea care iubeşte viaţa,deşi uneori se mai supără pe ea.Cea care e plină de energie şi uneori e nebunatică.Cea căruia îi place să se plimbe,să fie înconjurată de prieteni,să-şi petreacă timpul cu ei,să se distreze,să stea cu părinţii,să tasteze pe messenger,să scrie pentru blog,să danseze,să se bucure,să fie fericită şi,mai ales,să zâmbească.Da,EU,cea normală.Sunt doar eu ! Nu-mi doresc să fac nimic din ce tu crezi că e la modă.Nu-mi pasă ce crezi..Mă hrănesc cu invidia ta şi dacă mă urăşti,chiar nu mă interesează,e problema ta.Nu vreau să demonstrez nimic şi în niciun caz nu mă dau mare.Am milioane de întrebări şi încerc să găsesc răspunsul la toate.Încă ( încerc) descopăr lumea şi,mai ales oamenii.Ştiu doar că e o lume unde interesele se învârt în cerc.Încerc să înţeleg de ce mereu unii oameni sunt atraşi de aspectul fizic şi nu de personalitate ? De ce mereu se gândesc numai la ei,numai ca să simtă plăceri ? Singura lor satisfacţie e că au ars-o şi de data asta.Nu,n-am dreptul să judec,doar întreb şi spun ce gândesc.Eu doar îmi doresc să fiu plăcută pentru ceea ce sunt.Nu afişez zâmbete false şi,în niciun caz nu fac sacrificii,mai ales dacă nu merită.Nu-mi place să vorbesc aiurea şi, cel mai important,nu bag în seamă comentariile altora.Dar pun foarte mult suflet în tot ceea ce fac şi mă implic foarte mult,mai ales într-o prietenie sau,eventual,într-o relaţie.Pot fi drăguţă,dar şi nesuferită,bunul meu simţ depinde de al tău,sunt în funcţie de cum eşti tu.Nu suport să fiu ‘’călcată pe coadă’’.Mă enervez destul de repede,dar (uneori) reuşesc să mă controlez.Nu urăsc pe nimeni dacă nu mi-a dat motive,nu invidiez.Sunt visătoare,poate mult prea visătoare,şi din cauza asta pierd foarte mult.Uneori sunt copilăroasă,dar nu ca să impresionez,ci doar pentru că aşa vreau.Încerc să obţin ce vreau prin propriile forţe,n-am nevoie de ajutorul nimănui.Nu sunt încrezută şi nu mă răzbun,chiar dacă am fost dezamăgită.Sunt prietenoasă,dar dacă m-ai jignit,e rândul meu,o să asculţi ce nu vrei.Sunt rea doar cu cine merită.Nu suport persoanele fiţoase şi care se dau mari pentru că au..diverse.Nu suport pervele,piţipoancele astea de 12-13 ani (mai mult sau mai puţin,cât or avea ele) şi cei care suferă de ‘’băgare-n seamă’’.Agreez oamenii care au personalitate bună,care ştiu să se exprime şi lasă ceva în urmă,care iubesc arta,care au ţinte înalte şi sunt hotărâţi.Îmi place să cunosc astfel de persoane pentru că am ce învăţa.Pur şi simplu asta sunt eu !
Acum ce zici,la fel ca tine sau diferiă ?

Prietenie.Încredere şi respect.

‘’Prietenia este confortul inexprimabil de a te simţi în siguranţă cu o persoană,fără a trebui să-ţi cântăreşti gândurile,nici să-ţi măsori cuvintele.’’ ( George Eliot )

Da.Prietenia e încredere şi respect.Poate e şi mai mult decât atât.Poate nici măcar nu există.E doar un cuvânt,e doar o faţadă după care mulţi îşi ascund adevărata faţă.Mi-a zis doar mama că nimeni nu ţi-e prieten ( sau mai bine zis aproape nimeni,pentru că am două prietene foarte bune ).Eu n-am ascultat-o,n-am vrut s-o cred.Mi-am dat seama abia după ce am simţit pe pielea mea cum e să fii dezamăgită de cea pe care o credeai cea mai bună.N-o să vă povestesc,nici măcar nu merită să-mi amintesc.Ideea e că trebuie să demonstrezi că poţi fi un prieten adevărat.Lasă vorbele,sentimentele,...fii sincer ! Nu se poate merge mai departe în prietenie dacă nu suntem dispuşi să iertăm unii altora micile defecte.Nu se poate continua prietenia dacă am dezamăgit.Nu poţi fi un prieten bun dacă invidiezi.Încearcă să fii mai bun dacă poţi.Şi nu atunci când copiezi pe cineva.Ştii bine că fiecare persoană e unică,nu sunt două la fel.Prietenia înseamnă iertare,nu ură ( bine,acum depinde cât de grave sunt greşelile şi de cât de mult eşti dispus ‘’să-ţi calci pe inimă’ ).Înseamnă cumpătare,nu jignire,înseamnă speranţă,nu dezamăgire,înseamnă putere,nu dominare,înseamnă vise şi armonie.Cu siguranţă prietenia e ceva frumos,ceva ce poţi trăi o dată în viaţă,alături de una sau mai multe personae.Prietenia este întotdeauna o responsabilitate plăcută,niciodată o oportunitate.

I miss everything.

Îmi e dor de tot ce-am avut,de tot ce-am pierdut,de tot ce-am trăit.Mi-e dor să mai fiu bebe,deşi nu ştiu foarte multe din acea perioadă.Îmi e dor de copilărie,de toate prostioarele care le făceam.Cu siguranţă copilăria e singurul paradis pierdut.Îmi e dor de clipele când vroiam să cresc mare,mareee ! Mi-e dor de Grecia,de parcurile acelea minunate în care îmi făceam de cap,de plimbările pe malul mării,de toate bunătăţile de p-acolo,de toate locurile pe care le-am vizitat,toţi cei pe care i-am cunoscut.Da...îmi e dor şi de anii pe care i-am petrecut în Galaţi,de toţi prietenii de la grădiniţă,de nebuniile care le făceam cu verii mei ! Mi-e dor chiar şi de anii de şcoală,de primii ani de şcoală,deşi nu i-am îndrăgit aşa de mult.Îmi e dor şi de anii din generală,cei mai tari ani,când făceam o mulţime de tâmpenii cu gaşca.Mi-e dor şi de EL,de timpul care l-am petrecut împreună.
Îmi e aşa de dor de momentele în care eram fericită şi nebună !
Mi-e dor pentru că acum nu mai am nimic din toate astea.S-au dus ! Doar amintirile au rămas.Acum trăiesc altă etapă din viaţa mea.Sunt sigură că după ce o să treacă,o să-mi lipsească şi ea.
Dar acum,chiar mi-e dor de tot !

Leapşa de la BoObOo

1.Tu după ce tânjeşti ?- Cred că după câteva clipe de iubire,de emoţie,de linişte totală,trăită doar în doi.Şi poate după vremurile trecute.

2.Când ai spus ultima oară ‘’Te iubesc’’ ? – Păi dacă e vroba despre un iubit,s-a întâmplat acum foarte mult timp,dar poate un ‘’Te iubesc’’ nu atât de adevărat.’’Te iubesc’’ îi spun lui Queen B.în fiecare seară după ce vorbim :x.Iar ăsta e real (să nu se interpreteze altceva ).’’Te iubesc’’ îi spun şi lu` Dennu (prietena mea) şi,normal,părinţilor mei.

3.Defineşte fericirea în 3 cuvinte. – Aici îmi e cam greu.Ştiu doar că pentru mine fericirea este atunci când îi am pe toţi cei dragi lângă mine,atunci când iubesc şi sunt iubită,atunci când n-am nicio grijă.Sunt mai degrabă 3 situaţii în care pot fi fericită ( deşi mai sunt altele,mult mai multe ).

4.Când ai fost ultima oară fericită ? – Nu-mi amintesc când am fost pe deplin fericită,au fost multe situaţii.Dar fericită sunt (aproape) în fiecare zi.

5.Ce crezi că te face fericită ? – Ce mă face fericită...cred că cel puţin cele 3 situaţii prin care am definit fericirea.Şi viitorul aşa cum mi-l imaginez eu.Şi visele dacă mi s-ar îndeplini (măcar o parte din ele )

6.Când te-ai gândit ultima oară la fericirea ta ? – La fericirea mea cred că mă gândesc în fiecare zi.Cine nu s-ar gândi ?!

7.Ce te face să-ţi lingi degetele ? – Cu siguranţă checul care-l face mama.A şi pizza care-o face mama.Şi fructele,îngheţata,tortul….

8.Ce-ţi încântă ochii ? – Cred că blog-ul ( de care am devenit foarte legată).Soarele,natura…Şi marea bineînţeles.

9.Ce îţi place să atingi? – Nu ştiu.Poate ar trebui să spun ce nu-mi place să ating,dar mai bine mă rezum la a nu spune nimic.

10.Ce mirosuri te încântă ? – Parfumurile care-mi plac,mirosul de tei şi de liliac,mirosul de haine proaspăt spălate cu balsam şi uneori mirosul de ploaia şi iarbă verde.



P.S. : Am primit şi altă ‘’ofertă’’ de leapşa de la @ raza de soare.Îi mulţumesc.

Viaţa îşi impune subit propriile reguli.

Cu asta încep acum.Încep încet,încet,să realizez lucrul ăsta.Acum.la ora 10 :18 când scriu.Azi a fost ultimul episod dintr-un serial din care am urmărit câteva episoade de-a lungul întregului film.L-am înţeles,deşi nu am văzut tot.N-o să vă zic cum se numeşte,n-are niciun rost,unii poate că ştiţi,alţi nu.O să vă fac un scurt rezumat,apoi o să vă spun propriile mele concluzii.EA l-a cunoscut pe EL într-o ţară străină,amândoi fiind de aceeaşi naţionalitate.Lucrau împreună şi au început să se îndrăgească,chiar să se iubească.Ea a fost nevoită să se căsătorească cu un bărbat pe care i l-a impus tatăl ei.Nefiind fericită,a fugit în ţara natală,unde a găsit-o EL.Între timp au venit şi soţul şi fratele acesteia (ei fiind buni prieteni ).De aici nu mai ştiu foarte bine filmul,cum v-am zis,nu am urmărit fiecare episod.Oricum..într-un final EL şi EA se căsătoresc după ce aceasta reuşeşte să divorţeze pe baza acuzaţiilor aduse soţului cum că ar fi omorât câteva persoane (ceea ce era şi adevărat,el fiind dat în urmărire ).Acest individ,ajutat de o femeie,reuşeşte să o răpească şi o violează,apoi pleacă.Pe ea o găseşte EL,suferă amândoi,ea încearcă să se omoare,neputând trece peste traumă,până la urmă făcând terapie.Acel individ este prins,toate intră în normal,dar reuşeşte să fugă.EL îşi găseşte mama pe care o credea moartă şi ies împreună,ca în familie,la un restaurant.În acelaşi timp,bărbatul respectiv îi urmăreşte şi intră în local,începând să tragă cu arma.După câteva momente arată majoritatea personajelor importante din film îmbrăcate în negru.Murise EL (atins de vreo 5-6 gloanţe ) şi tatăl lui ( care se băgase în faţa lui,nimerindu-l şi pe el ).EA suferea foarte mult.S-a dus în locul în care el a crescut.A văzut podul despre care auzise poveşti de la EL.Era un pod de pe care tinerii îndrăgostiţi se aruncau,demostrând iubitelor cât de mult le iubesc,înainte de a face nunta.Şi-l imaginase pe el făcând asta,dar de fapt era altcineva,care mai târziu trece pe acolo căsătorit.EA se uită la poza cu el,o sărută şi apoi o aruncă în apă,punând mâna la burtă ( rămăsese însărcinată)..Aşa s-a terminat filmul.Eu fiind foarte emotivă,am plâns.

Dar să vă spun şi concluzia mea.Film sau nu,trebuie să profităm cât de mult putem de viaţă şi de persoanele dragi.De persoana iubită nici nu mai vorbesc ! Atât timp cât este dragoste adevărată ! Fiind iubirea puternică,treci peste orice obstacol,peste toate piedicile,peste toţi cei care se împotrivesc.Nu contează că sunt dragi ţie,persoana iubită e mai importantă.Trebuie să trăieşti fiecare clipă la maxim,consumând toată iubirea.Trebuie să profităm de tot,de iubire,de îmbrăţişări,de săruturi,de viaţă,de natură,de tot ceea ce ne înconjoară ca să ne sătuăm rpentru că ''Viaţa îşi impune subit propriile reguli.''



P.S. :Îmi cer scuze dacă v-am pus să citiţi atât de mult.Poate sunt nişte prostii,dar am simţit nevoia să mă descarc,să scriu,mult mai bine decât să continui să plâng.

Petale de trandafiri.

Da..ce să spun ? Cerul e înnourat,domneşte melancolia care a adus-o toamna,luna septembrie.Simt că...nu ştiu ce simt.Am sentimente de iubire,bucurie,furie,tristeţe...dacă ar fi să aleg din toate acestea unul care să-mi definească starea aş fi mulţumită,dar nu pot.Nu ştiu ce simt ! Dar mi-am adus aminte de primele mele petale de trandafiri.Ele sunt,dar s-au uscat.Probabil că aşa cum sunt,îmi definesc starea.Nu mai au miros,s-a dus de mult,la fel ca şi parfumul Lui.Dar au rămas ele.Nu fac altceva decât să-mi amintească de EL,de tandreţea lui,de sărutul lui fin,de îmbrăţişarea caldă,de surprizele care mi le făcea,de momentele acelea magice care le preteceam împreună,de tot ceea ce-am trăit.Îmi mai amintesc şi de greşelile care le-am făcut.Din cauza lor l-am pierdut,am dat cu piciorul la tot.Nu mai pot să-mi repar greşeala,e şi mult prea târziu.Dar am învăţat să nu mă mai las condusă de plăcere şi atracţie,ci doar să pun preţ pe sentimente ! Din greşeli învăţăm,nu-i aşa ? Dar şi din cauza lor suferim.
Nu mai e nimic de făcut acum.Totul s-a dus.Nu rămân decât cu sentimentele de iubire,bucurie,furie,tristeţe,aşa cum am început.
Dar petalele de trandafiri îmi vor aminti mereu de trecut !

Dimineaţă de septembire.

E septembrie ! Nu-mi vine să cred cât de repede a trecut timpul.Parcă mai ieri mă bucuram de atmosfera verii,de aerul cald,uneori sufocant,de ştrandul oraşului meu (chiar frumos pot să spun,deşi nu m-am putut bucura îndeajuns ),de razele puternice ale soarelui,de tot ceea ce a însemnat VARA.De acum,teoretic,e toamnă..Sentimentul de melancolie v-a pune uşor,uşor,stăpânire pe majoritatea dintre noi.Deşi peisajul va fi multicolor,el îmi va părea mult mai trist.Sunt sigură că voi avea momente în care mă voi simţi singură,pustiită,voi fi melancolică,nu-mi voi găsi locul.Da…cam stările acestea mi le va provoca toamna.Ca o frunză zgribulită voi căuta căldura în braţele unui anumit EL.Mă voi adăposti de singurătate,mă voi cuibări la pieptul lui cald.Voi căuta iubire şi voi dori să aud’’Te iubesc !’’.Dar până atunci voi îndura de una singură.Mă voi lăsa pradă toamnei.O să mă preocup de şcoală (bat-o vina) şi o să încerc să mă obişnuiesc cu noul capitol din viaţa mea.Poate va fi greu,poate nu,n-am de unde să ştiu,dar sper că mă voi descurca.Astea-s gândurile într-o dimineaţă de septembrie.
Tu ce gânduri ai ?

P.S.: Mi s-a părut foarte original să folosesc ca imagine o pictură de-a mea de prin clasa a doua sau a treia.