luni, 24 mai 2010

ploaia...


Când ploaia alunecă din cerul plin de nori
Îmi amintesc aceleaşi şoapte
Se aude în depărtare un tren albastru şuierând
Îl ascult cu mirare
Nu pot să dau vina pe mine
N-am timp să mai sper
Nu pot să mint că totul e bine
Nu ştiu ce vreau
Doar vreau să uit ?
Vreau să strig ?
Totu-i minciună
Totu-i absurd şi la fel
Nu e nimeni să înţeleagă ce e în inma mea
Camera îmbrăcată în alb va fi prea mică
Iar cerul gri va fi prea infinit
Sufletul va fi sfâşiat în mii de bucăţi
Nu cer mult,doar du-mă aiurea

4 comentarii: