vineri, 28 august 2009

Din seria poveştilor SF !

Totul s-a întâmplat ieri.Azi nici nu mai este,doar s-a întâmplat ieri.Tu erai lângă mine şi totul era bine.Stăteam ca de obicei pe banca aceea albaastră de lemn,spălăcită de atâta vreme...Cu siguranţă ştie mii de poveşti.Doar de la noi a aflat 100.Numai câte mi-ai povestit tuu ! Era minunat ! La 5 după-amiaza mă aşteptai acolo.Şi stăteam până când soarele îşi prezenta numărul de dispariţie în magie cu mii de culori.De fapt nuanţe de roşu şi portocaliu şi galben ! Atunci te opreai şi admiram amândoi spectacolul naturii.Cât de frumos era ! Momentul de linişte îl petreceam pe braţul tău.Mi se păreau cele mai frumoase clipe.De fapt aşa era.Nu mi-aş fi putut dori ceva mai mult.După toate acestea mă sărutai şi îmi spuneai că e momentul să mă duci acasă.Îmi părea rău,dar ştiam că şi mâine e o altă zi.O zi care va începe la ora 5 după-amiază,o zi care începe atunci cu tine.Mă săruţi,mă strângi cu putere în braţe şi-mi spui că mă iubeşti.E ceva dubios.Se întâmpla ceva ce nu s-a întâmplat în nicio seară de până acum.Dar totuşi n-am luat în seamă această schimbare.L-am sărutat şi eu şi i-am spus că-l iubesc.Pentru mine asta nu era ceva neobişnuit.Am intrat în casă cu o uşoară nedumerire.Dar totuşi n-am băgat în seamă.A doua zi trebuie să fie la fel de minunată ! Am stat în acea seară cu ai mei ! Parcă n-o mai făcusem de mult.Îmi era oarecum dor de tot ceea ce înseamnă familia.Dar se făcea din ce în ce mai tărziu.Mai era o grămadă de timp până aveam să te văd ! Am hotărât să mă bag în pat.Poate aveam să te văd in vis ! Aşa a fost.Doar că a fost un vis tulburător.’’Dar a fost un vis ! ‘’,mi-am zis a doua zi dimineaţa.Ziua trece destul de greu şi uite că vine momentul să mă întâlnesc cu tine.Mă aranjez,chiar dacă ştiu că tu mă vezi frumoasă oricum.Vine momentul să plec.Ajung la banca noastră,cea albastră,din lemn,spălăcită de atâta vreme,de atâtea ploi...E 5 şi un sfert,iar tu nu mai apari.Te sun,dar nu-mi răspunzi.Aştept până la 6 şi un sfert.N-ai apărut ! De ce oare ? Ajung acasă,intru pe net,dar nu te găsesc.’’S-a întâmplat ceva !,mi-am spus.Pe la ora 8 seara îmi aduce mama o scrisoare.Era de la tine ! Nici nu vroiam s-o deschid,dar totuşi trebuia.Parcă îmi imaginam ce îmi vei spune.Rândurile tale îmi spuneau că ai fost nevoit să pleci lângă ai tăi,acolo,în ţara aceea îndepărtată şi rece,la mii de kilometrii departe de mine.Nu-mi venea să cred.De ce nu mi-ai spus ? Aş fi profitat de acea ultimă zi cu tine ca de ultima picătură de apă şi ultimul stop de oxigen ! Ai fost prea crud cu mine,nici măcar nu mi-ai spus.N-aveai să te mai întorci niciodată lângă mine ! Aşa mi-a spus.Nu mi-a povestit planurile lui pentru că nu vroia să mă întristeze,pentru că nu vroia să sufăr.Dar acum cum pot să îndur asta ? Nu vei mai fi niciodată al meu,o ştiu prea bine.

Asta s-a întâmplat acum un an de zile.Ce greu şi în acelaşi timp ce repede au trecut zilele.Dar oare de ce am zis că s-a întâmplat ieri ?
Nici nu mi-a mai scris.Nu mai ştiu nimic de el.Probabil că a şi uitat de mine.Ar trebui să fac şi eu la fel ! Dar cum ? Când încă îi mai simt parfumul !
Trebuie să mă ajute cineva ! Să-mi distragă atenţia.
Oare tu mă vei putea ajuta ?

7 comentarii:

  1. imi place! imi place mult cum scrii.
    felicitari... si continua!

    :*

    RăspundețiȘtergere
  2. asta e cumva aia de atunci? :">

    RăspundețiȘtergere
  3. adresa noua:
    http://be-my-autumn.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere
  4. trista poveste...cine stie poate intr-o zi va veti reintalni...sau poate nu...dar cel mai bine e sa alegi ori sa speri ori sa te resemnezi...nu e alta cale...si daca ai ales resemnarea atunci zambeste...daca nu stii cum sa zambesti invata...daca nu stii de unde sa inveti sa zambesti priveste-ti viata in oglinda...Nu-ti vine a rade? ce timpuri bune de copilarie:D

    RăspundețiȘtergere